O femeie ca o pildă

,,Multiplă campioană națională și mondială la kickboxing, artist iconar excepțional, Christiana și-a deschis sufletul în fața noastră, cu dorința ca povestea ei să schimbe decizia femeilor în criză de sarcină: 𝐸𝑥𝑖𝑠𝑡𝑎̆ 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑜𝑝𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑖: 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑎𝑣𝑜𝑟𝑡𝑒𝑧𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑎̆𝑠𝑡𝑟𝑒𝑧𝑖 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑢𝑙!”

Jurnalul unui copil nenăscut…

5 octombrie: De astăzi începe viaţa mea. Părinţii mei nu ştiu încă acest lucru, sunt mai micuţă decât seminţele unui măr, dar totuşi trăiesc. Voi fi o fetiţă cu părul blond şi cu ochii albaştri. În mine sunt deja înscrise trăsăturile de mai târziu, chiar si faptul că o să-mi placă florile.

 
19 octombrie: Sunt unii care spun că nu sunt o persoană reală, că doar mama mea există. Dar sunt o persoană reală, aşa cum o fărâmitură de pâine este tot pâine. Eu şi mămica suntem două persoane reale.

 
23 octombrie: Astăzi am deschis pentru prima oara guriţa. Ei bine, cam peste un an pe faţa mea se va aşterne zâmbetul. Şi mai târziu voi putea să vorbesc… Şi ştiu că primul meu cuvânt va fi: MAMA.


25 octombrie: Inima mea a început să bată de astăzi. Până la sfârşitul vieţii, în orice clipă se va auzi uşor ritmul ei. După mulţi ani ea va obosi, se va opri şi voi muri.

 
2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte puţin. Mânuţele şi picioruşele mele au început să se contureze. Dar va trebui să mai aştept mult timp până când mă vor ajuta să ajung în braţele mamei, până când voi putea să vin cu bucheţelul de flori în mânuţe şi să-l îmbrăţişez pe tata.

 
12 noiembrie: La mâini au început să-mi apară degetele grăsuţe. Sunt grozav de caraghioase aşa mici! O s-o trag pe mama de păr cu ele!

 
20 noiembrie: De-abia astăzi medicul i-a spus mamei că va avea un copil. Ce fericită trebuie sa fie! Te bucuri, mămico?


25 noiembrie: Cred că mama şi tata îmi caută acum un nume. Dar ei nici măcar nu ştiu că sunt fetiţă. Aş vrea să mă cheme Maria. Sunt deja măricică acum.

 
10 decembrie: Mi-au apărut primele firişoare de păr, moi şi aurii. Mă întreb ce fel de păr are mămica mea.

 
13 decembrie: Văd! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama mă va aduce pe lume vor fi numai raze de soare şi flori, dar mai mult decât orice aş vrea s-o văd pe mămica… Cum arăţi, mămico?

24 decembrie: Oare mămica aude şoapta inimii mele? Unii copii se nasc puţin bolnavi. Dar inimioara mea este puternică şi sănătoasă. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O să ai o fetiţă sănătoasă, mămico!


28 decembrie: Astăzi părinţii mei m-au ucis.

ASOCIAŢIA DOWN ART THERAPY, TG-JIU

http://www.AsociatiaDART.wordpress.com

facebook.com/MarsulpentruViataTgJiu

0758 01 01 01 / asociatiadart@gmail.com

Miluiește-mă, Doamne, pe mine, Irod cel nou…

culturavietii.ro

Se apropie Crăciunul pentru necredincioși, cunoscut și sub numele de Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru puținii dreptmăritori creștini ce-au mai rămas în lumea asta nebună și iubitoare peste măsură de păcate și patimi împotriva firii.

Toți aleargă, ca ieșiți din minți, ca de Crăciun să aibă: haine noi, încălțăminte nouă, telefoane noi și cât mai sofisticate, mașini noi, de ce nu, și cât mai multă și mai bună hrană pentru trup. Dacă vezi zilele acestea aglomerația din marile magazine, ai zice că toată lumea face masă mare cu sute de invitați. Dar nu e așa, ci astfel înțelege lumea postmodernă acest praznic luminos ce ne bate la ușă: să ai și mai puțin, SĂ FII.

Nu e ,,nimic nou sub soare” că noi, cei de azi, mai mult avem decât suntem. Valorile bătrânilor le-am pierdut pe drum, în goana după înavuțire. Vorba populară: ,,Să fii domn nu-i de mirare, să fii om e lucru mare!”

Ori tocmai aici ne împotmolim cu toții și o spun cu durere în suflet și lacrimi în ochi: DE CE nu mai căutăm să fim OAMENI? Poate unii sceptici, ce văd omul ca fiind rău, vor spune că omenia e de prisos, e demodată, nu are loc în societatea actuală, pentru că ,,dacă ești bun, ești luat de prost.”

Știm însă că Domnul, Făcătorul a toate câte sunt, pe pământ și în cer, nu greșește, El le-a făcut pe toate ,,bune foarte”, cum scrie Moise în Cartea Facerii. Așadar, omul, chiar și după căderea în păcat și pervertirea firii sale, este în esență bun. Însă liber fiind, el poate urma Calea binelui sau pe cea a răului, poate alege Adevărul sau pe ,,tatăl minciunii”, pe Hristos sau pe mamona, Viața sau păcatul, a cărui plată este moartea!

Apropo de moarte, vorba poetului Ioan Alexandru, fondator Provita: ,,Celebrul vers 17 din Ieremia 20 l-am citat și l-am propus să fie mottoul congresului mondial: cel mai dezastruos lucru de pe pământ este ca pântecele maicii tale să-ți devină mormânt.”

Cu toții plângem când vedem copii părăsiți, flămânzi, goi, desculți, abuzați fizic, verbal sau emoțional, copii de care unii adulți își bat joc, uitând de Dumnezeu, Cel ce a zis: ,,Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor.” Dar pe copiii al căror mormânt este pântecele mamelor lor cine îi plânge? Lipsiți de un strop de dragoste, de o rază de lumină, de creștinescul Botez și de un nume, acești prunci nedoriți de părinții lor sunt adesea aruncați la gunoi sau incinerați. Cei ce ar dori să-i jelească nu au parte nici măcar de un mormânt unde să răsădească o floare sau să aprindă o lumânare de ceară curată.

Dar cine sunt acești prunci nedoriți de părinți, dar doriți de Cel care le-a dat viață? Ei sunt:

– rodul unui incest,

– urmarea unui viol,

– cei care au avut ,,nenorocul” de un diagnostic prenatal nefavorabil,

– cei catalogați drept copii cu malformații de tot felul,

– cei zămisliți din curvie sau cum spune poporul, ,,din flori”,

– cei concepuți în urma unei relații adulterine,

– cei ai căror părinți sunt ei înșiși niște copii,

– cei pierduți prin avort spontan cauzat de folosirea îndelungată de anticoncepționale,

– cei din sarcini extrauterine uneori lipsite de nevinovăție,

– cei lipsiți de apărare în fața sfaturilor criminale pe care mama le primește din partea partenerului, a soțului, a familiei sau a unor prieteni ,,binevoitori”,

– cei ce așteaptă iubire de mamă de la cea care le va fi călău,

– cei lipsiți de un tată responsabil care, în loc să-i iubească, pe ei și pe mama lor, îndeamnă la avort,

– cei ce au devenit o povară financiară pentru părinți încă dinainte de a se naște (părinții uită vechiul proverb românesc: ,,Fiecare prunc vine cu bucata sa de pită sub braț” și ,,cugetă cele rele în inima lor” – Nu mai avem cum să mai hrănim o gură în plus!),

– cei pierduți ,,cu voie sau fără de voie, cu știință sau cu neștiință” prin avortul multiplu care este procedura fertilizării in vitro (FIV),

– cei ce au venit la momentul nepotrivit, căci părinții lor, căsătoriți sau nu, nu au încă o casă, stabilitate financiară, mașină personală, o carieră sau studiile terminate,

– cei la care aproape nimeni, oricum părinții ba, nu se mai gândește cu drag sau ce nume vor purta,

– cei deveniți peste noapte din prunci ,,sarcini nedorite”, ,,gheme de celule”, ,,produse de concepție” sau cum i-o mai numi medicina modernă ca să justifice și să acopere cumva pruncuciderea care este avortul, indiferent de metodele prin care ar fi el efectuat,

– cei omorâți în primele 14 zile de la concepție prin așa zisele ,,metode contraceptive” (dar de fapt, AVORTIVE: pilula de a doua zi, steriletul, etc.),

– cei lepădați de frică, de rușine (,,Ce va zice gura lumii?” sau ,,Cum să nasc eu, femeie bătrână?” – adică peste 40 de ani!?),

– cei ce n-au sosit primii (căci după primul copil, lumea deja te întreabă: ,,Mai faci? Da’ ce, ești nebun? Nu vezi în ce lume trăim?”),

– cei care nu sunt ce își doresc părinții (a se vedea masacrul fetițelor nenăscute din China, unde regimul comunist criminal practică, adesea forțat, ,,politica unui singur copil”, iar părinții își doresc un băiat, așa că avortează ,,cu nemiluita” fetițe),

– cei ce au fost concepuți, deși prezervativul a fost corect folosit,

– cei ce s-au zămislit, deși mama lua anticoncepționale,

– cei ,,avortați terapeutic!?” (așa inepție sau non-sens greu mai găsești: pe cine vindecă doctorul care rănește mama și ucide pruncul?), cei …

Toate situațiile amintite sunt tot atâtea pretexte, false motive, pe care noi, Irozii de astăzi, le invocăm în încercarea de a ne adormi conștiința pătată de sângele nevinovat vărsat, de a ne scuza în fața noastră și a lumii pentru păcatul comis, pentru mârșavul omor al unei ființe plăpânde lipsite de orice apărare.

Dar în fața lui Dumnezeu, la Înfricoșătoarea Judecată, ce vom răspunde?

Cine ne va lua apărarea? Nu vom avea pe nimeni alături, decât conștiința noastră ce nu va tăgădui toate cele făcute de noi în timpul scurtei noastre vieți pământești. Așadar ce vom face, ce vom spune?

Sau ce putem face/spune astăzi? Să spunem și noi: ,,Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta”, pe mine, Irod, cel de astăzi, mai plin de cruzime decât cel din vechime, ce a căutat să Te ucidă și pe Tine, Prunc Sfânt!

 Să vărsăm lacrimi de regret și de pocăință pentru pruncii uciși de noi sau de ai noștri. Să ne scăldăm sufletul murdar în baia Pocăinței/Spovedaniei.

Să împlinim canonul dat de duhovnic, oricât de aspru ar fi!

Să convingem o femeie ce vrea să facă avort să nu-și lepede pruncul.

Să facem milostenie după posibilități.

Să postim, să ne rugăm, de la Sfânta Biserică să fim nelipsiți în duminici și sărbători sau oricând programul de lucru ne permite, să punem fapte bune în locul păcatelor săvârșite…

Și mai presus de toate, să nu mai păcătuim: avortul făcut să fie ultimul, ,,metode contraceptive” să nu mai folosim, să dăm jos steriletul montat, să ducem de azi înainte o viață de abstinență până la căsătorie, de fidelitate conjugală, de curăție în viața de familie, fără contracepție, fără masturbare, fără a ne păzi de a avea copii, fără perversiuni sexuale, fără relații trupești în zilele de sărbătoare sau de post, o viață intimă sub binecuvântarea lui Dumnezeu!

Așa ne vom sfinți noi, trup și suflet, așa vom da naștere la ,,prunci buni” (cum se roagă preotul la Taina Cununiei), așa putem avea nădejdea de a intra în Împărăția Cerurilor alături de soțul nostru, de soția noastră și de pruncii dăruiți de Bunul Dumnezeu, niciunul nedorit, niciunul neiubit, niciunul fără un rost pe pământ și niciunul fără un colțișor de rai.

Radu Buțu, editorial apărut în ,,Calea Înălţării” nr. 52, decembrie 2013

G-ME7P6E68N5
%d blogeri au apreciat: